Coordonatorul Masterplanului Velo clarifică lățimile minime ale pistelor pentru biciclete

Managerul de proiect al Masterplanului Velo, Radu Andronic, a subliniat că criticile aduse documentului referitor la lățimile minime ale pistelor pentru biciclete derivă dintr-o neînțelegere. Într-o declarație recentă, Andronic a afirmat că valorile incluse în document sunt conforme cu normativele existente și, în unele cazuri, le depășesc.
„Eu cred că e o neînțelegere și că Masterplanul preia dimensiunile minime propuse în normative, chiar le excede, eu zic că documentul este aliniat standardelor”, a declarat Radu Andronic.
Coordonatorul a explicat că Masterplanul Velo are un caracter strategic, iar detaliile tehnice, inclusiv respectarea lățimilor standard, vor fi gestionate în etapele ulterioare, prin documentațiile tehnice specifice fiecărui proiect. „Aceste lățimi sunt foarte sigure. Lățimile acestea sunt lățimile minime propuse, pentru situațiile când nu există spațiu și se dorește neapărat o bandă circulabilă”, a adăugat el.
Andronic a menționat că, pe lângă pistele dedicate, Masterplanul permite și alte tipuri de amenajări pentru bicicliști, inclusiv „shared space”, străzi cu marcaj specific sau zone cu viteză redusă pentru traficul auto. Zonele shared space sunt concepute astfel încât bicicliștii să împartă carosabilul cu șoferii, mașinile circulând într-un singur sens, iar bicicliștii în ambele.
„1,5 metri pentru rețeaua principală este minimul, și la 1,5 metri ai cel puțin 0,5 metri spațiu de protecție. Deci sunt super sigure lățimile propuse”, a mai subliniat Andronic.
Aceste declarații au fost făcute în contextul în care societatea civilă, inclusiv Asociația Pro Infrastructură, a criticat faptul că Masterplanul Velo a fost declarat „gata” de către primarul interimar Bujduveanu, fără a se ține cont de modificările solicitate privind lățimile pistelor. Asociația a catalogat lățimile minime propuse de un metru pe pistele secundare și 1,5 metri pe pistele principale drept aberante și nesigure.
De asemenea, primarul interimar Bujduveanu a afirmat, în cadrul unei dezbateri publice, că pistele „sunt foarte late”. Masterplanul Velo preconizează realizarea unei rețele extinse de infrastructură pentru biciclete, având ca termen de implementare anul 2035.
- În total, sunt prevăzuți 565 de kilometri de piste, împărțiți între aproximativ 150 de kilometri de trasee principale și 415 kilometri de trasee secundare.
- Costurile estimate pentru realizarea rețelei principale sunt de aproximativ 63 de milioane de euro.
Rețeaua principală va asigura conexiuni între cel puțin două sectoare ale Capitalei și va fi destinată fluxurilor majore de bicicliști, fiind concepută cu o capacitate ridicată. Aceasta va fi separată fizic de traficul rutier și pietonal.
În plus, rețeaua secundară va viza conexiuni locale între cartiere și va completa traseele principale, oferind o acoperire detaliată a orașului. Proiectul Masterplanului Velo nu propune soluții tehnice punctuale, ci stabilește priorități strategice și trasee majore, iar detaliile de execuție vor fi stabilite prin studii de fezabilitate și proiecte tehnice de către cele șapte primării ale Capitalei.
Reprezentanții societății civile au solicitat ca standardele stabilite în acest masterplan să fie aplicate riguros în toate etapele de implementare și ca ONG-urile să fie implicate direct în procesul de implementare. În ceea ce privește finanțarea, se vor aloca fonduri în bugetul municipal pentru lansarea studiilor de fezabilitate și demararea unor tronsoane din rețeaua principală, în funcție de sursele de finanțare disponibile.
Un aspect important discutat a fost adaptarea elementelor stradale pentru a integra infrastructura velo, inclusiv mutarea canalelor de colectare a apei pluviale în zona bordurilor. Totodată, s-a subliniat că legea actuală din România nu permite utilizarea benzilor de transport public și de către bicicliști, așa cum se practică în alte orașe europene.
Coordonatorul Radu Andronic a precizat că se va căuta o soluție care să respecte atât documentul strategic, cât și normele de siguranță, având în vedere că pista de biciclete neomologată de pe Bulevardul Liviu Rebreanu este inclusă în continuare în Masterplan.
Imaginea utilizată în acest articol a fost preluata de pe site-ul buletin.de și poate fi vizualizată direct aici.