Politica

Clarificări din partea Poliției Capitalei privind incidentul cu Monica Tatoiu

Poliția Capitalei a emis un comunicat prin care infirmă informațiile conform cărora Monicăi Tatoiu „i-au fost adresate injurii și a fost agresată în prezența polițiștilor” pe o stradă din Sectorul 1 al Bucureștiului. În declarațiile sale, Tatoiu a afirmat:

„Am fost scuipată şi ameninţată în stil mafiot pentru că am încercat să opresc o nuntă tradiţională de romi în buricul Capitalei în faţa poliţiei. Cu maşini de sute de mii de euro parcate ilegal pe toate străzile. Dispreţ total faţă de lege şi poliţie.”

Conform autorităților, pe data de 12 septembrie, polițiștii din cadrul Secției 2 de Poliție au fost alertați prin apel 112 cu privire la o tulburare a ordinii și liniștii publice pe o stradă din Sectorul 1. La sosirea echipajului, polițiștii au intervenit pentru a preveni escaladarea unui conflict și pentru a restabili ordinea în zonă.

Se pare că Tatoiu a intervenit înainte ca poliția să ajungă, cerând oprirea unei nunți organizate în curtea privată a unor persoane, argumentând că aceasta deranja liniștea locatarilor din apropiere. Polițiștii au precizat că femeia a intrat în curtea respectivă fără consimțământul gazdelor, dar proprietarii nu au depus plângere penală.

„Astfel, polițiștii din cadrul Secției 2, împreună cu cei ai Brigăzii Rutiere, au acționat în zonă, iar în urma solicitărilor făcute de poliție, mașinile parcate neregulamentar au fost mutate, proprietarii conformându-se imediat. De asemenea, au fost aplicate trei sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 11.000 de lei, pentru tulburarea ordinii și liniștii publice. Nu au fost înregistrate alte incidente sau fapte care să întrunească elementele constitutive ale unei infracțiuni”, se arată în comunicatul Poliției Capitalei.

Autoritățile subliniază că Tatoiu nu a menționat polițiștilor, în momentul intervenției, că ar fi fost amenințată și nu a depus plângere în acest sens. Prin urmare,

„afirmațiile din spațiul public, la adresa autorităților, sunt nefondate și nu reflectă realitatea faptică a incidentului.”

„Poliția a intervenit prompt și a aplicat măsurile legale prevăzute de legislația în vigoare. Reamintim că orice cetățean are dreptul de a se adresa instituțiilor statului atunci când consideră că i-au fost încălcate drepturile, însă acțiunile directe împotriva altor cetățeni, fără temei legal, pot escalada nejustificat și pot perturba ordinea publică. Poliția Capitalei are ca misiune menținerea ordinii și siguranței publice și intervine pentru protejarea persoanelor și prevenirea oricăror conflicte”, se mai arată în comunicat.

Imaginea utilizată în acest articol a fost preluata de pe site-ul adevarul.ro și poate fi vizualizată direct aici.

Citește și