Charlotte Colace, vocea Soul născută la Havana, crescută la Berlin

Sunt genul de interviuri pe care le citești cu o cafea în mână și te trezești, pe la jumătate, că ai uitat complet de cafea. Charlotte Colace e o cântăreață franco-cubaneză stabilită de câțiva ani la Berlin, iar povestea ei de viață sună mai degrabă a scenariu de film decât a biografie standard de artist emergent: născută în Franța, crescută în Cuba de la două luni, cu un tată care-i cânta din toate genurile posibile și o mamă actriță care a plimbat-o prin teatre, spectacole de dans și concerte încă din copilărie.

Rezultatul acestei educații sonore intense e un EP de debut numit No Way But Through, făcut împreună cu producătorul Tremendous Aron și lansat de curând. Nu e doar un disc de Soul cuminte — e mai degrabă o confesiune despre traume, vulnerabilitate și ideea că singura cale spre liniște interioară e să treci direct prin durere, nu pe lângă ea.

Drumul ei muzical a luat avânt după relocarea la Berlin în 2018, unde a ajuns să studieze canto la BIMM (British and Irish Institute of Modern Music) și unde, în 2025, a câștigat premiul Listen to Berlin Artist. Înainte de asta colaborase deja, în Cuba, cu nume grele ale scenei locale — Interactivo, Cimafunk, Telmary, Alexis Bosch, Elaín Morales sau Nube Roja — așa că nu a ajuns în Germania ca o necunoscută oarecare.

Odată adoptată de scena berlineză de Soul și Jazz, cariera ei a luat avânt prin colaborări cu artiști internaționali precum Omah Lay, Nick Hakim sau Noah Slee, dar și prin implicarea în proiecte de fuziune ca Sorvina, un colectiv care amestecă Jazz, Rap, Neo-Soul, Gospel și Hip-hop. Toate astea, spune ea, i-au dat încrederea necesară să-și construiască în cele din urmă propriul univers artistic.

Ce mi s-a părut fascinant în discuția cu ea e sinceritatea cu care vorbește despre alegerea muzicii ca meserie — fără drama tipică a „artistului chinuit”. Spune simplu că a crescut cântând prin casă de pe la 5 ani, că mama ei a încurajat-o mereu spre zona creativă și că ideea de nesiguranță financiară a unei cariere muzicale pur și simplu nu i-a trecut niciodată prin cap ca motiv să renunțe.

Interesant e și momentul în care a început să compună: la 14 ani, după ce tatăl ei a suferit un accident vascular cerebral. De-atunci scrisul de versuri, inițial doar un hobby încurajat de o profesoară, s-a transformat treptat în cântece adevărate.

Charlotte vorbește deschis despre presiunea timpului — atât cea legată de carieră, cât și cea legată de dorința de a avea copii într-o zi, fără să renunțe la turnee și la muzică. E genul de conflict pe care mulți artiști îl trăiesc în tăcere, dar pe care ea preferă să-l transforme în material de creație.

Influențele ei muzicale trec prin Aretha Franklin, Etta James, Sam Cooke, Alicia Keys, dar mai ales prin Amy Winehouse, artista pe care spune că a ascultat-o cel mai mult crescând și care rămâne, și acum, cel mai mare idol al ei.

Sursă: Zile și Nopți (zilesinopti.ro)