Casa Stoenescu, bijuteria de pe Caimatei cu o poveste de jaf

Dacă ai trecut vreodată pe strada Caimatei din Centrul Vechi fără să ridici privirea, ai pierdut una dintre cele mai frumoase povești arhitecturale ale Bucureștiului. La numărul 10 stă, discretă dar cu personalitate, Casa Stoenescu — o clădire care a supraviețuit hoților, războaielor, comuniștilor și, culmea, și timpului.

Povestea începe prin 1892-1895, când terenul de pe Caimatei aparținea unei anume Maria Gorjan, care avea acolo o casă modestă și niște magazii puse cam oricum, fără prea mare respect pentru alinierea străzii. Nimic spectaculos până aici.

Lucrurile se schimbă radical în 1907, când proprietatea e cumpărată de negustorul Gheorghe I. Stoenescu. Omul avea bani și gust, așa că un an mai târziu angajează un arhitect francez, Henri Frager, să-i ridice o casă burgheză ca lumea. Clădirea cu parter, etaj și atic e gata în 1909, chiar în zona care își trage numele de la Biserica Caimata, cunoscută pe vremuri și ca Biserica „Lăutarilor” — pe aici răsunau cândva muzicanții vechii mahalale bucureștene.

Liniștea n-a ținut mult, din păcate. În toamna lui 1913, presa vremii scria despre un jaf de-a dreptul cinematografic: hoți înarmați au intrat în casă, au legat-o pe servitoarea Anica și au răscolit camerele după bani. Când stăpâna casei s-a întors neanunțată, hoții au sărit pe geam și au tras focuri de armă ca să scape. Mica mahalala liniștită a avut, pentru o noapte, parte de acțiune de film.

În 1922 apare un nou nume important în povestea casei: Ziegfried Kofsinski, același om care a dat Bucureștiului celebrul restaurant „Carul cu Bere”. Kofsinski a supraetajat clădirea și i-a adăugat niște turnuri rotunde pe latura de vest, dar a avut grijă să păstreze stilul original gândit de Frager — un gest de respect arhitectural care astăzi pare rar.

În mai 1926, casa trece în proprietatea lui Rudolf de Artner, industriaș cunoscut ca proprietar al fabricii de bere Traian din Turnu Severin. După o a doua supraînălțare, în 1935, urmează partea mai puțin veselă a poveștii: naționalizarea comunistă. Clădirea a servit o vreme și drept locuință pentru fostul primar general Crin Halaicu, înainte de a fi retrocedată după 1990.

Ce impresionează, însă, e felul în care Casa Stoenescu a reușit să scape de degradare. Între 2005 și 2016 a trecut printr-un proces amplu de restaurare, iar efortul a fost răsplătit cum se cuvine: în 2016 clădirea a luat premiul secțiunii „Restaurare, conversie, reabilitare” la Anuala de Arhitectură București.

Așa că data viitoare când treci pe Caimatei, în Centrul Vechi, aruncă o privire la numărul 10. E genul de clădire care, dacă ar putea vorbi, ți-ar povesti mai multe decât orice ghid turistic.

Sursă: B365 (b365.ro)