Biang Biang Theory în Amzei: tăiței trântiți de masă, gust pe alocuri

Amzei tot scoate din mânecă localuri noi, iar cel mai proaspăt venit se numește Biang Biang Theory, un asian bistro cu hand pulled noodles, stil Xi’an, adică tăițeii ăia lați și lungi care se fac pe loc și se plesnesc de masă până capătă textura potrivită. Pe Instagram arată numai bine, criticii dau din cap aprobator, iar eu, om curios din fire, am zis că trebuie neapărat să bag și eu o gură. N-am ajuns niciodată în provincia Shaanxi ca să am un reper direct de la sursă, așa că m-am documentat un pic înainte: tăițeii ăștia ar trebui să iasă lați, elastici, un pic al dente, cu sos iute, acrișor, usturoiat și plin de umami. Teoria sună bine. Am mers să văd practica, într-o luni seara, pe la 18:30, cu o foame serioasă la purtător.

Din prima secundă simți atmosfera: „pleosc, pleosc” – sunetul tăițeilor loviți de masa de lucru, cu pauze scurte între repetiții. E un mic spectacol care îți face poftă instant. Localul în sine e drăguț, se vede că s-a investit în el – mese mici afară, pe trotuar, interior cald, bucătărie la vedere, mobilier ales cu grijă. Chiar și toaleta e curată, cum se cuvine pentru un loc nou-nouț.

Meniul e scurt și la obiect: șase combinații de tăiței, cinci sandvișuri, o supă clară, o salată de castraveți și un desert misterios care apare și dispare de pe listă în funcție de ziua respectivă. Prețurile sunt rezonabile, iar la fiecare farfurie ești întrebat cât de picant vrei și dacă pui arahide sau coriandru deasupra – eu zic să spui da la tot, ce mai.

Am comandat două castroane de tăiței, unul cu carne, altul vegetarian, plus un sandviș. Sandvișul cu vită, castravete murat, ceapă prăjită, chili oil și chiflă arată, din păcate, ca ceva scos direct dintr-o cantină de tip “împinge tava”. Nu m-ar deranja aspectul dacă gustul ar compensa, dar nu e cazul – carnea de vită, deși fragedă, e insipidă, fără nicio urmă de aromă asiatică, iar chifla e complet neutră. Tot ce salvează puțin situația sunt castraveciorii murați și ceapa prăjită, dar clar nu ăsta era rolul lor principal. Un preparat fără personalitate, pe care i-aș da un 1 din 10, cu speranța că se mai lucrează la el.

Lucrurile stau altfel la castronul cu porc gătit lent, anason, usturoi, sos de soia caramelizat și oțet negru. Aici tăițeii chiar strălucesc – au textură bună, gust, alunecă ușor și se prind lejer cu bețișoarele. Porcul e fraged, sosul de soia caramelizat, tăiat de aciditatea oțetului negru chinezesc, dă o glazură frumoasă, dar fără să te dea pe spate. Anasonul stelat abia se simte, usturoiul la fel, iar preparatului i-ar prinde bine ceva crocant în plus, un strop de aciditate și mai multă sare – poate chiar un sfert de lime. Un castron decent, cald, sățios, dar fără să fie ceva de care să-ți amintești. I-aș da un 6 din 10, cu mențiunea că eu n-am gustat originalul din Xi’an ca termen de comparație.

Varianta vegetariană, cu sos cremos de tahini, ciuperci la cuptor, susan prăjit și miso, are aceiași tăiței buni, dar zeama rămâne cam plată. Ciupercile aduc doar textură, tahiniul abia se simte, iar rezultatul e departe de ce te-ai aștepta de la un preparat cu atâtea arome puternice pe hârtie.

Biang Biang Theory are potențial și un concept simpatic, dar mai are treabă la capitolul arome, mai ales că zona Amzei nu iartă – concurența e serioasă, de la MAT la Zmoke, Nishibo sau Hushimo. Merită totuși o a doua șansă, mai ales dacă vin cu un upgrade la gusturi. Eu, unul, m-aș întoarce să văd dacă au mai lucrat la rețete.

Sursă: B365 (b365.ro)