Bărbat reținut după un incident violent într-un tramvai din Capitală


Un bărbat în vârstă de 28 de ani a fost reținut de către autorități pentru lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice, după ce a agresat mai multe tinere care se întorceau acasă din Centrul Vechi, în timp ce se aflau într-un tramvai. Incidentul a fost provocat de o discuție banală referitoare la zgomotul pe care îl făceau fetele.
În urma probatoriului administrat, bărbatul a fost reținut pentru o perioadă de 24 de ore și urmează să fie prezentat magistraților cu propunere legală. Cercetările sunt efectuate de Brigada de Poliție pentru Transportul Public, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5, conform unui comunicat al Direcției Generale de Poliție a Municipiului București.
„Fetele veneau din Centrul Vechi, se deplasau către casă. Erau din două grupuri diferite. Două dintre fete vorbeau mai tare în tramvai, iar agresorul le-a solicitat să nu mai facă gălăgie pentru că e obosit și vrea să doarmă. Fetele i-au spus că nu e tramvaiul lui, iar el s-a ridicat și a început să le lovească”, a declarat un jandarm implicat în intervenție.
O a treia fată, care se afla într-un alt grup, a încercat să intervină, dar a fost lovită puternic și a căzut inconștientă. Cele trei victime au fost coborâte ulterior în stația STB Calea Rahovei de către alte persoane, unde un echipaj antiterorist al Jandarmeriei Capitalei a observat agitația și a intervenit.
„Agresorul a coborât din tramvai, iar când ne-a văzut pe noi că am intervenit s-a urcat înapoi crezând că tramvaiul pleacă. Noi ne-am urcat după agresor, iar colegul a pus autospeciala în fața tramvaiului ca să-l blocheze. A opus rezistență când să-l încătușăm”, a adăugat jandarmul.
În ciuda violenței, martorii nu au intervenit pentru a opri agresiunea, unii dintre ei fiind chiar nemulțumiți că întârzie la muncă din cauza blocării tramvaiului. Incidentul a fost semnalat la numărul de urgență 112 și ulterior de partenerul uneia dintre fetele agresate.
Victimele au primit îngrijiri medicale la fața locului, iar apoi au mers la poliție pentru a depune plângere penală. Incidentul s-a petrecut miercuri dimineață, 27 august, în jurul orei 06:50, în zona stației STB Calea Rahovei, în momentul în care tramvaiul 32 se afla oprit în stație.
Imaginea utilizată în acest articol a fost preluata de pe site-ul adevarul.ro și poate fi vizualizată direct aici.
To provide the best experiences, we and our partners use technologies like cookies to store and/or access device information. Consenting to these technologies will allow us and our partners to process personal data such as browsing behavior or unique IDs on this site and show (non-) personalized ads. Not consenting or withdrawing consent, may adversely affect certain features and functions.
Click below to consent to the above or make granular choices. Your choices will be applied to this site only. You can change your settings at any time, including withdrawing your consent, by using the toggles on the Cookie Policy, or by clicking on the manage consent button at the bottom of the screen.