Am mers cu căștile în Pădurea Băneasa, ghidați de o voce din telefon

La marginea Bucureștiului, acolo unde blocurile se mai lasă înghițite de copaci, se întinde Pădurea Băneasa. Recent am aflat că a devenit un fel de traseu cu meditație ghidată prin aplicație, montat de Asociația Parcul Natural București, care a pus panouri interactive prin ceea ce numesc „codrul străvechi” de la marginea orașului. Firește, am zis să merg să văd cu ochii mei — sau, mai bine spus, să ascult cu urechile mele — cum sună o pădure care pretinde că are ceva de zis.

La intrare te întâmpină un panou mare și colorat cu toți „locatarii” zonei: stejar, frasin, tei, ulm, carpen, plop, jugastru. Are poze, explicații și un cod QR care te trimite mai departe în poveste. De aici încolo, treaba se complică frumos.

Pădurea nu e un supermarket

Dincolo de panou te întâmpină crengi, frunze, trunchiuri căzute, mușchi și iederă, iar aerul pare să fi primit ordin să circule mai încet. Se aud pași, biciclete, câte o voce, iar undeva în fundal, traficul Bucureștiului își vede mai departe de treabă — doar un vuiet stins dinspre Centura Capitalei îți amintește că ești tot în oraș.

Pornesc ghidul audio. O voce numită Alina îmi vorbește pe un ton calm, aproape terapeutic: „Înainte să mergi mai departe, încetinește puțin pasul”. Și, culmea, chiar mă opresc. De mult nu mă mai oprisem din mers constrâns de altceva decât un semafor.

Ghidul continuă să-mi explice că sunt la doar câțiva pași de trafic, asfalt și grabă, dar că aici intru într-o lume cu reguli mai vechi decât orașul. Sună puțin ca începutul unui film în care personajul principal își găsește sensul vieții, dar nu mă plâng.

Ce mi-a plăcut e că ghidul nu încearcă să transforme pădurea într-un muzeu cu vitrine. Îmi spune doar să mă uit, să observ lumina, să am răbdare. „Pădurea nu îți arată totul dintr-o dată ca la supermarket. Are nevoie de răbdarea ta pentru a o înțelege”, spune vocea. E o meditație cu telefonul în mână — ceva ce probabil ar scandaliza un călugăr budist, dar pentru un bucureștean e deja un progres uriaș.

Ce caută humus în pădure?

Ghidul prezintă Pădurea Băneasa drept ultima mare pădure a Bucureștiului și una dintre cele mai importante insule de natură din jurul Capitalei. Ideea de „insulă” prinde contur după minute bune de mers, când începi să înțelegi că nu e vorba doar despre mulți copaci puși unul lângă altul.

Sub picioarele mele, spune Alina, e o istorie geologică veche de milioane de ani — ape, sedimente, nisipuri, pietrișuri, straturi de lut. Solul s-a maturizat, frunzele căzute s-au transformat în humus, iar pădurea s-a instalat copac cu copac. Recunosc, mi s-a făcut puțin foame la mențiunea humusului, dar rămân concentrat: e vorba de unul dintre cele mai bune îngrășăminte naturale.

Pădurea funcționează, practic, ca un oraș în care toată lumea are o slujbă — arbori, arbuști, ierburi, lemn în descompunere, microorganisme, insecte. Un trunchi căzut nu e mizerie, ci casă, hrană și adăpost pentru alte viețuitoare. „Data viitoare când vezi un copac bătrân sau un trunchi căzut la pământ, încearcă să nu îl privești ca pe un semn al dezordinii care trebuie îndepărtat”, spune ghidul.

Mă uit mai atent la trunchiurile și grămezile de lemn din jur. Unele par abandonate, altele tăiate. Pentru prima dată, dezordinea începe să pară mai degrabă viață decât neglijență.

Căpriori și, poate, o ciocănitoare

Asta nu înseamnă că orice e aruncat în pădure face parte din ecosistem — dar despre asta vin imediat.

Înainte de gunoaie, pădurea îmi oferă două momente pe care nicio broșură nu le poate programa. Văd doi căpriori care traversează aleea și dispar în câteva secunde printre copaci — nu apuc să le fac poză. Mai târziu, am impresia că aud o ciocănitoare. N-am văzut-o, nu am mai auzit vreuna în afara desenelor animate, așa că nu pun mâna în foc. Dar cred că era o ciocănitoare.

„Servicii ecosistemice”, mă rog

Mai adânc în pădure, un panou îmi explică pe limbaj oficial că pădurea oferă răcoare, filtrează particulele poluante, reține apa de ploaie, reglează temperatura, susține biodiversitatea și e bună pentru sănătatea fizică și mentală. Termenul „servicii ecosistemice” m-a amuzat instant.

Vocea din cască îmi spune că poate văd o veveriță sau aud o ciocănitoare. Mă uit în copaci — nimic, sau poate prea multe lucruri ca să-mi dau seama ce caut. Ghidul nu-mi promite spectacol, ba chiar contrariul: „Nu e un spectacol făcut pentru noi. Este un întreg univers, iar privilegiul nostru este că putem pentru puțin timp să facem parte din el”.

Poți trece prin pădure în multe feluri

Sună poetic, dar există și mici distrageri de la partea romantică. Pe marginea aleilor apar urme lăsate de oameni — cioturi transformate în scăunele improvizate, iar lângă ele, o sticlă de plastic care, sigur, nu joacă niciun rol ecologic.

Mai departe sunt grămezi de crengi și lemn tăiat. Unele au probabil explicație în administrarea pădurii — nu orice trunchi tăiat înseamnă defrișare, nu orice grămadă de crengi e gunoi. Ghidul îmi amintește că „poți trece prin pădure în multe feluri. Poți să o consumi repede ca pe un decor sau poți să o observi, să o respecți și să înțelegi că intri pentru puțin timp în casa altor viețuitoare. Asta înseamnă să mergi pe poteci fără să lași în urmă deșeuri, să nu rupi plante, să nu culegi excesiv fructe, flori sau ciuperci, să nu deranjezi animalele și să nu transformi liniștea pădurii în zgomotul nostru obișnuit”.

Cartierul „îmbrățișat de pădure” sau invers

Ies strategic din pădure printr-o zonă măcinată de controverse. Blocurile din cartierul Greenfield încep să se vadă printre copaci. Îmi dau seama că am mers pe un drum folosit până nu demult de locuitorii de aici ca să intre cu mașina în pădure — pe același traseu circulau și livratorii cu scuterele, ca să potolească foamea locuitorilor „îmbrățișați de pădure”.

Drumul Vadul Moldovei trece prin pădure și a devenit centrul unei dispute lungi între rezidenți, dezvoltator, autorități și apărătorii pădurii. În ianuarie 2023, Romsilva a închis accesul auto pe drumul forestier după o decizie judecătorească, iar subiectul a generat proteste și blocaje.

Nici în 2026 povestea nu s-a stins — disputa privind accesul auto prin pădure a revenit în discuție, de data asta prin conflictul dintre Federația Greenfield și Romsilva, legat de contractul care permitea locuitorilor accesul pe un alt drum forestier.

M-am uitat cu un soi de milă la „cartierul îmbrățișat de natură”, care pare să aibă și el nevoie de o îmbrățișare — practic o singură cale de acces, iar locuitorii ajung în situația paradoxală de a trebui să iasă din București ca să poată intra în București.

Am pășit înapoi pe asfalt, spre singura stație STB din Greenfield. Mi-am primit doza de meditație, chiar dacă a fost cu telefonul în mână. În spate, la câțiva pași de noxe și claxoane, un întreg univers continuă să funcționeze perfect — indiferent dacă ce am auzit era, de fapt, o ciocănitoare sau doar dorința mea de a fi așa.

Sursă: Buletin de București (buletin.de)