Adio, Tatra! Ciucu le-a mulțumit celor care le-au ținut vii

Duminică, la Depoul Militari, nu s-au spălat doar tramvaie – s-a spălat, mai degrabă, un pic de nostalgie colectivă. Locul unde de obicei tramvaiele trag să doarmă peste noapte s-a transformat într-un fel de reuniune de familie, cu bucureșteni de toate vârstele veniți să-și ia rămas bun de la Tatrele care au circulat pe șinele Capitalei timp de 53 de ani. Evenimentul, organizat de STB și TPBI, a marcat retragerea oficială din circulație a acestor vagoane devenite deja parte din folclorul urban.

Au venit mii de oameni, unii cu copiii de mână, alții cu ochii puțin înroșiți de amintiri. S-au urcat în vagoane, au atins barele alea metalice pe care le-au ținut de mii de ori în copilărie, au făcut poze cu telefoanele ca și cum ar fi vrut să prindă tot ce se putea prinde dintr-o bucată de istorie pe roți.

Printre cei prezenți s-a numărat și primarul general Ciprian Ciucu, venit oficial, dar cu o misiune personală: să le mulțumească pensionarilor și foștilor angajați care au ținut Tatrele în circulație zeci de ani. A dat mâna cu fiecare, le-a spus câteva cuvinte și a povestit că și el a crescut cu aceste tramvaie – mama lui lucra la URBIS, iar micuțul Ciucu mergea zilnic cu Tatra la școală. Pentru mulți foști angajați, gestul a fost o surpriză plăcută – nu se așteptau ca, după atâția ani, cineva de la conducerea orașului să vină special să le mulțumească pentru munca lor tăcută.

Și povești de-astea sunt pline la Depoul Militari. Electricianul Werner Pavelescu, de exemplu, a fost prezent chiar din prima noapte în care Tatrele au ieșit legal pe linia 26, cu capăt la Leul. A doua noapte a primit un apel de urgență de la Dudești – un vagon defect. A verificat cele 99 de contacte, a găsit o scânteie la un cablu și a reparat problema pe loc. Recompensa? „A doua zi mi-a tras șeful o palmă la fund, mi-a zis că nu trebuia să umblu, pentru că erau în garanție”, povestește el, amuzat și acum de scenă.

Vasile Croitoru, fost șef al depoului, a petrecut 40 de ani la STB, coordonând peste 400 de oameni. A absolvit Politehnica și, în loc să aleagă un institut de cercetare, așa cum făceau colegii lui cu medii mari, a ales singurul post de la ITB. „Au fost mulți care au râs de mine, dar mi-a plăcut mult viața aici. Aș face-o întotdeauna, aș alege STB-ul întotdeauna”, spune el. Iar despre colegii de-atunci vorbește cu o căldură care spune tot: „Familie am fost. Am venit necăsătoriți, am făcut copii, am mers la nunți și botezuri împreună.”

La un moment dat, o echipă de evaluatori care a inspectat vagoanele după zeci de ani de exploatare intensă a rămas surprinsă: șasiurile Tatrelor nu aveau nicio fisură. „Era prea bun”, au spus specialiștii – ceea ce explică, probabil, de ce e atât de greu să le spunem la revedere.

Șase vagoane vor rămâne păstrate ca piese de patrimoniu, restul se retrag definitiv din circulație după 53 de ani în care au dus generații întregi de bucureșteni la școală, la muncă și acasă. Poate nu mai prind bucureștenii Tatrele pe șine, dar sigur le prind în amintiri – și, cine știe, poate și într-un muzeu al transportului public, dacă orașul ăsta va reuși vreodată să facă unul cum trebuie.

Sursă: SocietateaDeTransportBucurestiSTBSA (facebook.com)