Cultura

🇷🇴 𝐀𝐂𝐀𝐒𝐀̆ 𝐋𝐀 𝐕𝐄𝐓𝐄𝐑𝐀𝐍𝐈𝐈 𝐃𝐄 𝐑𝐀̆𝐙𝐁𝐎𝐈 𝐃𝐈𝐍 𝐒𝐄𝐂𝐓𝐎𝐑𝐔𝐋 𝟓

Domnul lt. col. (rtr.) Eugenie Blideanu, un veteran de război, a fost onorat printr-o vizită din partea reprezentanților Primăriei Sectorului 5, în cadrul inițiativei „Acasă la veteranii de război din Sectorul 5”, cu ocazia aniversării venerabilei sale vârste de 101 ani.

Acest distins veteran s-a născut în localitatea Brătuia, județul Gorj, pe 15 august 1924, într-o familie cu șase frați. După ce a terminat studiile primare și gimnaziale, a continuat cu Școala Normală de Învățători din Târgu Jiu.

În perioada 1944-1945, a luptat pe frontul de Vest, fiind parte a Școlii Militare de Subofițeri de la Radna.

„Am fost încorporat, în anul 1944, în cadrul Regimentului 93 Infanterie Arad. De aici am fost trimis pentru instrucție la Școala Militară de la Radna. La un moment dat, Armata Română s-a mutat de pe frontul din Moldova în cel din Transilvania, în regiunea Ghioroc.”

În septembrie 1944, eroismul elevilor de la Școala Militară din Radna a fost recunoscut, având loc o ofensivă a trupelor inamice. Au căzut la datorie 43 dintre camarazii mei de luptă, ridicându-se în memoria lor un cimitir în zonă.

În timp, au venit în ajutor și celelalte regimente românești din Rusia, iar eu am fost retras în cazarmă. La sfârșitul războiului, am fost trimis să continui studiile. În anul 1945, am terminat Școala Normală de Învățători de la Târgu Jiu”, a povestit cu emoție veteranul.

După război, a început cariera de învățător la o școală din comuna Brătuia, continuând apoi ca învățător titular în satul Voia, comuna Balșa, județul Hunedoara, și, în cele din urmă, în București.

De-a lungul anilor, a ocupat funcții de funcționar și inspector în cadrul Ministerului Educației, absolvind totodată și Facultatea de Istorie. A ieșit la pensie în anul 1981, din funcția de director al Liceului „Miguel de Cervantes” din București.

Pentru faptele sale de vitejie pe câmpul de luptă, veteranul a fost decorat cu Medaia „Crucea comemorativă a celui de-Al Doilea Război Mondial, 1941-1945”, iar în urma odinelor generale de avansare emise de Ministerul Apărării Naționale, a ajuns la gradul de locotenent-colonel.

Pe soția sa a cunoscut-o la cursurile de perfecționare a cadrelor didactice, având o căsnicie frumoasă ce a durat peste 60 de ani. Se mândrește cu o fiică, medic stomatolog, și un nepot care este director la o școală lângă Ploiești.

“Îi transmitem toate gândurile noastre de sănătate, fericire și îl asigurăm de întreaga noastră recunoștință și respect pentru actele de eroism de pe câmpurile de bătălie. Cinste și onoare veteranilor de război!”

Aceste cuvinte au fost transmise de primarul Sectorului 5, Vlad Popescu Piedone, subliniind astfel importanța și respectul pe care comunitatea îl acordă veteranilor.

Citește și