Bucuresti

Ziua mondială a ONG-urilor: respect pentru cei care nu tac

2 min de citit

Astăzi e Ziua mondială a ONG-urilor, și e un moment bun să ne gândim la oamenii care, în București și în toată țara, aleg să-și ducă misiunea mai departe chiar și când lucrurile nu sunt deloc simple.

Pentru că realitatea din teren arată destul de complicat: multe ONG-uri se confruntă cu precaritate financiară, altele sunt hărțuite de politicieni sau de diverse grupuri sociale. Și totuși, aleg zi de zi să nu tacă și să nu se lase intimidați.

Nu e deloc ușor când te trezești țintă în instanță din partea unor autorități publice sau companii private — situație care devine tot mai frecventă pentru organizațiile care își apără dreptul de a trăi într-un mediu sănătos. La fel de greu e și pentru ONG-urile care se zbat să strângă donații pentru a acoperi, în comunitățile lor, lipsa unor servicii publice de bază.

Oamenii de la CeRe (Centrul de Resurse pentru Participare Publică) transmit un mesaj de solidaritate către toți colegii lor care continuă să sădească încredere prin ceea ce fac. Pentru că, la urma urmei, binele pe care îl fac devine o formă de rezistență continuă împotriva lipsurilor și a crizelor sociale.

În București, ca și în restul țării, există sute de astfel de organizații care muncesc în fiecare zi pentru comunitate — de la cele care se ocupă de mediu, la cele care ajută persoanele vulnerabile, de la advocacy civic la educație. Și merită să le recunoaștem munca, mai ales într-o zi ca asta.


Citește și