Vulturul de pe Universitate a revenit acasă, după 82 de ani

Dacă în ultima vreme ați trecut prin fața Palatului Universității și ați avut senzația ciudată că ceva s-a schimbat sus, pe fronton, nu vi s-a părut. Vulturul și cei doi grifoni care lipseau de pe clădire de pe vremea bombardamentelor din 1944 s-au întors la locul lor, cocoțați din nou acolo unde le-a fost menit să stea de la bun început.

E genul de poveste care merită spusă pe îndelete, pentru că nu vorbim despre o simplă renovare, ci despre o reconstrucție aproape polițistă, pornită de la o singură fotografie veche și de la câteva fragmente de piatră uitate în curtea unui muzeu.

Palatul Universității, ridicat între 1857 și 1869 după planurile arhitectului Alexandru Orăscu, avea inițial pe fronton un ansamblu sculptural impresionant, semnat de Karl Storck: o acvilă cu aripile desfăcute în vârf și câte doi grifoni de fiecare parte. Bombardamentele din 1944 au distrus aproape tot ansamblul, iar clădirea a rămas ani buni „ciobită”, cum spun cei care au studiat-o. A fost reparată parțial în anii ’70, dar fără să recapete niciodată acel aer neoclasic de altădată.

Acum, în cadrul amplului șantier de consolidare și restaurare a clădirii, ornamentele au fost refăcute de la zero, de data asta din bronz, cu o greutate totală de aproximativ 1,6 tone – vulturul cam o tonă, fiecare grifon în jur de 300 de kilograme.

În spatele lucrării stă Alexandru Siminic, restaurator de monumente istorice cu un CV impresionant – a lucrat, printre altele, la Arcul de Triumf, la Foișorul de Foc, la Palatul Nifon și la Mausoleul Eroilor de la Mărăști. La acest proiect a fost ajutat de fiii săi, Teodor și Ștefan Siminic, amândoi absolvenți de arte plastice.

Povestea documentării e aproape de film polițist: au avut la dispoziție o singură fotografie veche, de dimensiuni mici, plus câteva fragmente originale păstrate în curtea Muzeului Frederic Storck și Cecilia Cuțescu, expuse fără nicio protecție împotriva intemperiilor. Pentru grifoni au mai găsit niște schițe în arhiva Institutului Național al Patrimoniului, dar realizate de un arhitect, nu de un sculptor, așa că munca de interpretare a rămas, până la urmă, tot pe umerii echipei Siminic.

Teodor Siminic a desenat la scară 1 la 1 fiecare element, iar apoi au urmat etapele clasice ale unei restaurări: modelaj în lut, negativ din ipsos, pozitiv retușat și, în final, turnătoria. Inițial, ornamentele urmau să fie făcute din piatră artificială, dar când s-a calculat greutatea reală – vulturul singur ar fi cântărit 4,5 tone – s-a văzut clar că structura nu ar fi rezistat. Soluția a fost bronzul, care a redus drastic greutatea și a permis o prindere solidă pe clădire.

Un detaliu simpatic: din vechiul ansamblu s-ar putea să fi supraviețuit, cumva, undeva prin lume, chiar vulturul original și un grifon, demontate probabil înainte de demolarea clădirii. Nimeni nu știe exact unde au ajuns.

Proiectul de consolidare, restaurare și modernizare a Palatului Universității este finanțat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, prin Compania Națională de Investiții, iar lucrările sunt realizate de o asociere de firme, printre care Construcții Erbașu, Terragaz Construct, Euras și Polarh Design.

Pentru arhitectul Mircea Căpățână, șef de proiect din partea Polarh Design, momentul are o greutate simbolică aparte – readucerea vulturului nu înseamnă doar montarea unui element decorativ, ci recuperarea unei bucăți din identitatea arhitecturală a clădirii, după 82 de ani.

Așa că, dacă treceți zilele astea prin zonă, ridicați puțin privirea spre fronton. Bucureștiul și-a recăpătat, bucată cu bucată, un simbol pe care mulți dintre noi nici nu știau că îl pierduse.

Sursă: B365 (b365.ro)