Bucuresti

Voluntari mai deschide un șantier pentru apă. De data aceasta, pe strada Gheorghe Dincă

Pe strada Gheorghe Dincă din Voluntari au apărut din nou utilajele, dar de această dată șantierul este legat direct de una dintre cele mai importante utilități ale orașului: apa potabilă. Euro ApaVol continuă aici extinderea și modernizarea rețelei de alimentare.

Miza lucrărilor este creșterea capacității sistemului și menținerea unui debit constant de apă, în condițiile în care dezvoltarea rezidențială din Voluntari și din nordul Bucureștiului a adus în ultimii ani tot mai mulți consumatori și o presiune suplimentară asupra infrastructurii.

Primarul Florentin Pandele spune că intervenția este necesară tocmai pentru ca rețelele orașului să țină pasul cu această dezvoltare. Șantierul de pe Gheorghe Dincă este numai o parte a unui contract mult mai mare, CLR 01 – Lot 1, în valoare de 44,3 milioane de lei fără TVA.

În Voluntari, programul presupune 7,14 kilometri de conducte noi de distribuție a apei potabile și încă 5,61 kilometri de conducte de aducțiune. În paralel, se extinde și canalizarea: 5,11 kilometri de rețea nouă și 7,70 kilometri de colectoare și conducte pentru transportarea apei uzate.

Pe lista investițiilor se mai află stații de pompare, două stații de clorinare, reabilitarea unui rezervor de apă potabilă și trei grupuri noi de pompare. Va exista și un sistem regional SCADA, prin care funcționarea infrastructurii poate fi urmărită centralizat.

„Este o investiție necesară pentru dezvoltarea infrastructurii orașului și pentru servicii mai bune oferite pe termen lung”, spune Florentin Pandele. Pentru locuitori, rezultatul urmărit este mai simplu de tradus: o rețea capabilă să ducă suficientă apă acolo unde orașul continuă să crească.

Citește și