DeBucuresti

Home » Un nou magazin Leroy Merlin s-a deschis în București, în Pantelimon

Un nou magazin Leroy Merlin s-a deschis în București, în Pantelimon

de Mihai Jipa
0 comentarii

Astăzi, 16 iulie, a fost inaugurat un nou magazin Leroy Merlin în Capitală, situat în Pantelimon. Acesta reprezintă al 24-lea magazin al retailerului în România, iar investiția realizată se ridică la peste 5 milioane de euro.

Noul magazin se află pe Șoseaua Vergului nr. 20, în incinta centrului comercial Supernova, având o suprafață impresionantă de 20.000 de metri pătrați. Programul de funcționare este de luni până sâmbătă între orele 07:00–22:00, iar duminica între 08:00–22:00. În sezonul rece, deschiderea va fi la ora 08:00.

Deschiderea acestui magazin face parte din strategia Leroy Merlin de a se apropia mai mult de clienții din București, într-o zonă unde cererea pentru produsele oferite este în continuă creștere. „Ne-am dorit să oferim o unitate modernă, eficientă și bine conectată la nevoile reale ale consumatorilor – de la materiale de construcții la decorațiuni și soluții pentru grădină sau baie. Ne bucurăm că suntem și mai prezenți în București și rămânem fideli promisiunii noastre de prețuri mici în fiecare zi”, a declarat un reprezentant al companiei.

Cu această nouă deschidere, clienții din estul Capitalei vor avea acces la o gamă variată de produse și soluții pentru renovare, amenajare sau proiecte DIY. Sortimentul include materiale de construcții, decorațiuni, mobilier și articole pentru grădină.

Magazinul Leroy Merlin Pantelimon dispune de un drive-in cu o suprafață de aproximativ 3.500 mp pentru achiziții rapide de materiale de construcții, precum și de 10 case de marcat care asigură un proces de plată eficient.

În interior, clienții vor găsi showroom-uri dedicate celor mai populare categorii de produse, cum ar fi:

  • baie – 200 mp
  • bucătărie – 123 mp
  • gresie și faianță – 472 mp
  • zone specializate pentru vopsele, unelte, produse de grădină, sanitare și mobilier de bucătărie.

Odată cu deschiderea acestui nou magazin, Leroy Merlin își consolidează prezența în București, oferind servicii precum comandă telefonică, livrare la domiciliu, opțiunea „Rezervă și Ridică” în două ore, dar și o aplicație mobilă dedicată.

Imaginea utilizată în acest articol a fost preluata de pe site-ul b365.ro și poate fi vizualizată direct aici.

S-ar putea să vă placă și

Lasă un comentariu