⏱ 2 min de citit
S-a terminat vara, s-au stins și ultimele urme de bronz de pe la mare sau de prin satele de munte, iar orașul a intrat brusc în viteza lui normală — adică acceleraro-haotică. Dacă simți că de la 1 octombrie încoace parcă ai mai puțin aer și mai multe liste de făcut, nu ești singurul bucureștean care trece prin asta.
E acel moment din an în care calendarul își schimbă ritmul fără să te întrebe. Vacanțele s-au încheiat, telefoanele au început iar să sune cu notificări de la job, iar copiii s-au întors la școală cu tot ce înseamnă asta — teme, ședințe, orare noi. Rubrica “Culisele cabinetului” vine tocmai cu o întrebare simplă, dar deloc ușoară: ce mai înseamnă, de fapt, normalitatea, într-o lume care pare mereu obosită?
Anxietatea de toamnă nu e doar o expresie drăguță aruncată pe rețele sociale — e ceva ce mulți dintre noi simțim concret, mai ales în București, unde ritmul orașului nu prea are răbdare cu stările noastre. Presiunea performanței se simte și la birou, și la școală, iar reuniunile de reluare a activității, fie ele de corporație sau de clasă, aduc cu ele un soi de stres specific — acel amestec între “hai să fim productivi” și “nu mai vreau să ies din pijama”.
Ce frumos ar fi să putem opri puțin graba asta colectivă și să ne întrebăm, sincer, ce ne-ar face bine. Poate un drum mai lung prin parc înainte de job, poate o cafea băută fără telefon în mână, poate doar acceptarea faptului că nu trebuie să fim “la fel de productivi ca în vară” chiar din prima săptămână de toamnă. Normalitatea, până la urmă, nu e un standard fix — e ceva ce fiecare dintre noi își negociază, zi de zi, cu propria oboseală.
Sursă: Zile și Nopți (zilesinopti.ro)
