SCCANDAL la Palatul Victoria: angajații acuză intimidări!


Angajații de la Palatul Victoria au declarat că Mihai Jurca, șeful cancelariei Prim-ministrului Ilie Bolojan, le-ar fi solicitat o listă cu persoanele care au participat la protestele împotriva Guvernului. Aceștia consideră că această acțiune reprezintă o “tentativă de reducere la tăcere” a angajaților.
Într-un comunicat emis joi, angajații au subliniat că “reflexele autoritare nu mor niciodată”. Aceștia au afirmat: “Când credeam că am văzut totul în administrația românească, șeful Cancelariei Prim-Ministrului, Mihai Jurca, a reușit să ne arate că reflexele autoritare nu mor niciodată. (…) Acesta încearcă metode de intimidare și de hărțuire, demne de alte vremuri. Cererea de a întocmi liste cu persoane ‘vinovate’ amintește de practici de poliție politică, nu de conduita europeană pe care România o clamează”.
Sindicatul angajaților din aparatul de lucru al Guvernului a precizat că nu a organizat protestul, menționând că a fost vorba despre “o reacție firească, individuală și spontană a unor salariați nemulțumiți de lipsa de dialog social real și de tratamentul discreționar aplicat instituțiilor publice”.
“România este stat membru al Uniunii Europene, iar libertatea de exprimare și dreptul la protest nu se negociază. Îi transmitem clar lui Mihai Jurca: Cancelaria Prim-ministrului nu este proprietatea personală a niciunui promovat politic, iar angajații nu sunt carne de tun pentru ambițiile și metodele sale de forță”, a adăugat sindicatul.
Mai mulți angajați ai Executivului, membri ai Sindicatului angajaților din aparatul de lucru al Guvernului, au întrerupt activitatea luni, participând la un protest spontan în Piața Victoriei.
Imaginea utilizată în acest articol a fost preluata de pe site-ul Digi24 și poate fi vizualizată direct aici.
To provide the best experiences, we and our partners use technologies like cookies to store and/or access device information. Consenting to these technologies will allow us and our partners to process personal data such as browsing behavior or unique IDs on this site and show (non-) personalized ads. Not consenting or withdrawing consent, may adversely affect certain features and functions.
Click below to consent to the above or make granular choices. Your choices will be applied to this site only. You can change your settings at any time, including withdrawing your consent, by using the toggles on the Cookie Policy, or by clicking on the manage consent button at the bottom of the screen.