Shakespeare pe note noi: albumul lui Caroll Vanwelden
E genul de poveste care îți place când descoperi muzică nouă: cineva ia 154 de sonete scrise acum patru secole și le face să sune ca și cum ar fi scrise ieri, în vreun studio underground. Caroll Vanwelden a făcut exact asta cu „Shakespeare Revisited”, al patrulea ei album dedicat sonetelor lui Shakespeare și, cumva, cel mai curajos de până acum.
Dacă ai prins trilogia ei lansată între 2012 și 2017, construită în jurul unui cvartet de jazz clasic cu trompetă, bas și baterie, pregătește-te de o resetare completă. De data asta, Vanwelden a renunțat total la baterie și a adus doi muzicieni belgieni care schimbă complet textura sunetului. Pianistă de formație clasică încă de la șapte ani, trecută prin Conservatorul din Gent și prin Guildhall School of Music & Drama din Londra, ea a vrut să scape de orice e previzibil atunci când Shakespeare Festival din Neuss a invitat-o pentru a cincea oară.
Rezultatul e un soi de conversație continuă între vocea ei și violoncelul lui Jean-François Assy, un instrument acustic prin natura lui dar echipat cu microfon și pedale de efecte, care trece lin de la linii clasice la texturi cu reverb sau chiar distorsiune. Dominique Vantomme se ocupă de claviatură și electronică, cu un simț al spațiului care dă multă personalitate albumului. Jazzul rămâne fundația, dar totul se deschide spre muzică de cameră, art-pop și pasaje electronice fine. Nimic nu e supraîncărcat — fiecare tăcere contează la fel de mult ca fiecare notă. Și, detaliu care spune multe despre atenția la detalii, Vanwelden a produs, înregistrat, mixat și masterizat singură tot albumul.
Printre piesele care ies în evidență: „So Shall I Live Supposing” (Sonetul 93), o deschidere tensionată despre echilibrul fragil dintre încredere și îndoială, și „Shall I Compare Thee” (Sonetul 18), lectura caldă și luminoasă a celui mai celebru sonet shakespearian. „Two Loves” (Sonetul 144) aduce fricțiune ritmică și o urgență surprinzător de modernă, în timp ce „No Longer Mourn For Me” (Sonetul 71) e probabil cel mai intim moment de pe album, o meditație despre memorie și rămas-bun unde vocea, pianul, violoncelul și electronica se apropie până la fragilitate.
Restul albumului trece prin temele mari ale sonetelor — ironia din „My Mistress’ Eyes” (Sonetul 130, vers care i-a inspirat și pe Sting în „Sister Moon”), devotamentul fără compromis din „The Marriage of True Minds” (Sonetul 116) și obsesia pentru trecerea timpului din „When I Do Count the Clock” (Sonetul 12) și „Like as the Waves” (Sonetul 60). În total, Vanwelden a pus pe muzică 48 din cele 154 de sonete, iar colecția curge ca o singură discuție lungă despre iubire, îndoială, memorie și timp.
Ce face „Shakespeare Revisited” special e că nu se ascunde în spatele numelui mare al lui Shakespeare și nici nu tratează sonetele ca pe niște exponate de muzeu. Vanwelden, Vantomme și Assy le lasă să respire ca pe niște cântece vii, fragile și puternice deopotrivă. Dacă ai vrut vreodată să-ți pară Shakespeare mai aproape, mai uman și mai puțin „materie de liceu”, ăsta e albumul care face treaba asta.
Sursă: Zile și Nopți (zilesinopti.ro)