Sectorul 3 va da în folosință o nouă școală construită de la zero în 2026. Lucrări de extindere și modernizare în alte șapte unități


Primăria Sectorului 3 anunță continuarea investițiilor în infrastructura educațională și spune că, în 2026, va fi finalizată o nouă școală construită integral de la zero. Anunțul vine după ce, în 2025, a fost dată în folosință Școala „Victor Brauner”, prezentată drept prima unitate de învățământ nou construită în București după Revoluție.
Noua investiție vizează Școala „Voievod Neagoe Basarab”, o unitate preluată de administrația Sectorului 3 de la Primăria Capitalei într-o stare avansată de degradare, cu probleme structurale majore, care ar fi dus clădirea în pragul colapsului. În urma expertizelor tehnice, s-a decis demolarea completă a construcției existente și demararea unui proiect de reconstrucție integrală, conform standardelor actuale de siguranță, funcționalitate și eficiență energetică.
Potrivit proiectului, noua școală este gândită pentru 650 de elevi și va include 22 de săli de clasă, laboratoare de chimie, fizică și științe naturale, cabinet medical și stomatologic, bibliotecă, precum și o sală de sport modernă, luminoasă și spațioasă. La exterior, sunt prevăzute spații de recreere, zonă de atletism, teren de baschet și spații verzi, astfel încât elevii să aibă condiții complete atât pentru activități educaționale, cât și sportive.
Finalizarea lucrărilor este programată pentru 2026, când elevii și cadrele didactice ar urma să folosească o clădire complet nouă, adaptată cerințelor actuale ale procesului educațional.
În paralel, Primăria Sectorului 3 derulează lucrări de extindere și modernizare în șapte unități de învățământ, cu obiectivul de a crește capacitatea de școlarizare și de a îmbunătăți condițiile de studiu. Administrația precizează că aceste lucrări ar urma să fie gata în acest an.
Intervențiile sunt în desfășurare la Școala Gimnazială nr. 88, Școala Gimnazială nr. 149, Școala Gimnazială nr. 195, Liceul Teoretic „Alexandru Ioan Cuza”, Grădinița nr. 160, Grădinița nr. 187 și Grădinița nr. 211. Lucrările includ construirea de săli de clasă noi, laboratoare moderne, săli de sport, spații multifuncționale și reconfigurarea spațiilor existente, pentru a fi adaptate cerințelor actuale.
Totodată, în perioada următoare ar urma să înceapă lucrările și la Liceul Tehnologic „Elie Radu”, Liceul Tehnologic „Dragomir Hurmuzescu” și Colegiul Tehnic „Anghel Saligny”, pentru care au fost semnate recent contracte de finanțare.
Prin acest pachet de investiții, Primăria Sectorului 3 urmărește reducerea supraaglomerării din unitățile de învățământ, creșterea accesului la educație în condiții moderne și aducerea clădirilor școlare la standarde actuale de siguranță și eficiență energetică, în beneficiul elevilor, cadrelor didactice și al comunității.
To provide the best experiences, we and our partners use technologies like cookies to store and/or access device information. Consenting to these technologies will allow us and our partners to process personal data such as browsing behavior or unique IDs on this site and show (non-) personalized ads. Not consenting or withdrawing consent, may adversely affect certain features and functions.
Click below to consent to the above or make granular choices. Your choices will be applied to this site only. You can change your settings at any time, including withdrawing your consent, by using the toggles on the Cookie Policy, or by clicking on the manage consent button at the bottom of the screen.