Sectorul 2 vrea stații inteligente de apă în spațiile publice


Primăria Sectorului 2 pregătește un program pilot prin care în adăposturile climatice și în alte spații publice ar urma să fie montate stații inteligente de hidratare. Proiectul se numește „Apa pentru Comunitate” și a fost pus în consultare publică.
Măsura vine în contextul în care Bucureștiul se confruntă tot mai des cu episoade de caniculă și cu efectul de „insulă de căldură urbană”, fenomen care face ca zonele construite să fie mai fierbinți decât cele de la marginea orașului.
Prin acest program, administrația locală vrea să le ofere locuitorilor acces gratuit și mai ușor la apă potabilă, mai ales în perioadele cu temperaturi extreme. Stațiile de hidratare ar urma să fie amplasate în puncte folosite frecvent de pietoni și în zone unde oamenii au nevoie de protecție în zilele foarte călduroase.
Primăria Sectorului 2 spune că proiectul este important pentru toți locuitorii, dar mai ales pentru persoanele vulnerabile: copii, vârstnici, persoane cu dizabilități, persoane cu boli cronice, femei însărcinate și oameni care lucrează sau se deplasează mult prin spațiul public.
Documentația proiectului poate fi consultată pe site-ul Primăriei Sectorului 2, la secțiunea „Consiliul Local”, subsecțiunea „Informare și consultare publică”, dar și la sediul instituției din strada Chiristigiilor nr. 11-13.
Bucureștenii pot trimite propuneri, sugestii sau opinii până pe 10 iulie 2026. Acestea pot fi transmise pe e-mail, la dezbateri.publice@ps2.ro, prin poștă sau direct la Registratura Primăriei Sectorului 2.
Dacă va fi aprobat, programul ar putea deveni una dintre măsurile prin care Sectorul 2 încearcă să se adapteze la verile tot mai fierbinți din Capitală.
To provide the best experiences, we and our partners use technologies like cookies to store and/or access device information. Consenting to these technologies will allow us and our partners to process personal data such as browsing behavior or unique IDs on this site and show (non-) personalized ads. Not consenting or withdrawing consent, may adversely affect certain features and functions.
Click below to consent to the above or make granular choices. Your choices will be applied to this site only. You can change your settings at any time, including withdrawing your consent, by using the toggles on the Cookie Policy, or by clicking on the manage consent button at the bottom of the screen.