Reflecții asupra unei conversații cu doamna Nina Iliescu și lecțiile învățate de la domnul Ion Iliescu
În anul 2010, activitatea mea ca producător de știri la o televiziune din București implica, printre altele, găsirea rapidă a unor experți pentru a discuta despre evenimentele de breaking news. De exemplu, în cazul unui accident aviatic, apelam la specialiști în aviație, iar pentru demisii politice, la analiști politici. Fiecare canal de televiziune dispunea de o agendă cu numerele de contact ale personalităților relevante.
Nu îmi amintesc exact ce eveniment a avut loc într-o zi în care eram de serviciu, dar era legat de politică, probabil în interiorul PSD. Așa că am decis să sun acasă la domnul Ion Iliescu. Am folosit telefonul fix, iar doamna Nina Iliescu a răspuns. I-am explicat cine sunt și am solicitat comentarii din partea domnului președinte. Dumneaei a strigat:
„Nelu, vino dragă, că te caută cineva”
. Domnul Iliescu a preluat telefonul, a răspuns politicos și a intrat în direct, aceasta fiind singura mea interacțiune directă cu el.
La vremea Revoluției din 1989, aveam doar zece ani. Îmi amintesc vag de frica bunicii mele că armata ar putea să-l ia pe tata pentru a lupta la București. De asemenea, îmi aduc aminte de nemulțumirea mea că un film programat nu a fost difuzat în ziua în care Televiziunea Română a fost cucerită de democrație. În noaptea de Revelion, am văzut videoclipuri moderne, simțind o uimire similară cu cea a nativilor americani care observau corăbiile spaniole. Singurul videoclip pe care mi-l amintesc din acea noapte este Sledgehammer de Peter Gabriel.
Îmi amintesc și zâmbetul domnului Iliescu, un zâmbet de bunic tânăr, perceput de comunitatea noastră ca un simbol al speranței. Se spunea că acest zâmbet reflectă bunătatea unui om care iubește România, democrația și libertatea. La acea vârstă, nu aveam o înțelegere completă a conceptului de dictatură, dar am realizat că scăpasem de ea, iar zâmbetul domnului Iliescu era un simbol al acestei eliberări.
Recent, am contactat-o pe Ana, coordonatoarea mea, pentru a discuta despre un subiect de scris. Mi-a sugerat să abordez tema domnului Ion Iliescu, având în vedere situația sa recentă. La început, mi s-a părut o idee bună, dar pe măsură ce am început să scriu, am realizat că distanțarea mea de politica ultimilor ani nu mă face expert în acest domeniu. Astfel, m-am întrebat din ce unghi aș putea aborda această poveste, având în vedere că nu sunt un expert în politică.
Distanțarea mea de politică a fost rezultatul unei apropieri de sine, încercând să îmi înțeleg gândirea, care este atât prieten, cât și dușman. Singurul unghi din care pot aborda acest subiect este cel psihologic. Deși relația mea cu domnul Iliescu nu este profundă, ea există, având în vedere că am perceput conceptul de speranță prin prisma apariției sale la televizor. Până atunci, nu știam ce înseamnă speranța și cât de mult are nevoie umanitatea de ea, inclusiv poporul român.
Nu voi trasa o concluzie doar pentru mine, ci și pentru comunitatea din care fac parte. Aceasta poate fi subiectivă, dar consider că domnul Ion Iliescu este un simbol al schimbării democratice pentru români, un salvator pe care am ajuns să-l urâm. Au urmat alți lideri, dar interimarii nu au generat aceeași ură, motiv pentru care nu îi includ în această discuție.
Reflectând asupra istoriei, am descoperit că între Gheorghe Gheorghiu-Dej și Nicolae Ceaușescu a existat Chivu Stoica, un președinte al Consiliului de Stat care s-a sinucis în funcție. Aceasta ridică întrebări despre natura relației noastre cu liderii care ne-au oferit speranță, dar pe care ajungem să-i disprețuim.
Ce spune despre noi ca popor că ajungem să-i urâm pe cei de la care am așteptat salvarea? Răspunsul este că suntem similari cu alte națiuni care au avut salvatori deveniți nepopulari. Chiar și în cazul unor figuri religioase, iubirea declarată se poate transforma în ură prin acțiunile noastre. Poate că soluția este să nu mai așteptăm salvarea din exterior, ci să ne concentrăm pe propria dezvoltare personală, ceea ce ne-ar putea reduce capacitatea de a urî.
În ceea ce-l privește pe domnul Ion Iliescu, indiferent de acțiunile sale, cel mai bine este să-i doresc sănătate, la fel ca tuturor.
Imaginea utilizată în acest articol a fost preluata de pe site-ul b365.ro și poate fi vizualizată direct aici.
