Recomandări pentru clienții First Bank după integrarea în Intesa Sanpaolo Bank Romania: ghid de activare a serviciilor

Intesa Sanpaolo Bank a finalizat procesul de fuziune prin absorbție a First Bank, consolidând astfel prezența grupului pe piața financiar-bancară din România. Integrarea operațională s-a desfășurat conform planului stabilit, iar datele și serviciile clienților First Bank au fost transferate integral în infrastructura Intesa Sanpaolo Bank România.
Începând cu 3 noiembrie 2025, clienții First Bank vor putea accesa serviciile bancare prin intermediul platformelor Intesa Sanpaolo Bank. Produsele, soldurile și informațiile asociate conturilor au fost migrate complet și sunt acum disponibile în condiții de siguranță.
Intesa Sanpaolo Bank oferă clienților un ghid detaliat pentru activarea noilor servicii bancare, având ca scop asigurarea unei tranziții fluide și a accesului rapid la toate produsele și platformele digitale ale băncii.
1. Carduri
Clienții care nu au primit cardul prin curier sunt invitați să se prezinte la sucursala la care au fost alocați. Informațiile pot fi verificate pe site-ul băncii, introducând IBAN-ul vechi de la First Bank. Acolo, aceștia pot ridica noul card emis de Intesa Sanpaolo Bank.
Cei care au primit deja cardul au fost informați printr-un SMS cu un cod de autentificare. Acest cod trebuie trimis la numărul scurt 3779, iar în schimb, clienții vor primi PIN-ul cardului. După primirea PIN-ului, cardul poate fi activat la orice bancomat Intesa.
2. Mobile și Internet Banking pentru persoane fizice
Clienții First Bank care doresc să finalizeze procesul de migrare către Intesa Sanpaolo Bank România pot urma pașii de mai jos:
- Accesați pagina de website Intesa Sanpaolo Bank dedicată migrării;
- Apăsați butonul „Sunt client PERSOANĂ FIZICĂ”;
- Începeți procesul de tranziție către noua aplicație;
- Autentificați-vă cu username și parola utilizate anterior în aplicația First Bank;
- Completați codul primit prin SMS pe numărul de telefon folosit în relația cu First Bank;
- Descărcați aplicația Intesa România din Play Store sau App Store;
- Apăsați butonul „Înregistrează cont” în aplicație;
- Scanați codul QR sau introduceți manual codul afișat pe ecranul web;
- Setați codul PIN pentru noua aplicație;
- Creați un cod de recuperare format din zece cifre (nerepetitive);
- Acceptați acordurile pentru utilizarea aplicației.
După finalizarea acestor pași, veți avea acces complet la conturile și produsele bancare în noua aplicație Intesa Sanpaolo Bank România.
3. Aplicația Internet Banking I-B@Nk pentru persoane juridice
Clienții First Bank, persoane juridice, pot accesa pagina dedicată procesului de migrare pe website-ul Intesa Sanpaolo Bank România. După ce apasă butonul „Sunt client PERSOANĂ JURIDICĂ”, aceștia vor urma pașii de mai jos:
- Autentificați-vă folosind username-ul și parola utilizate anterior în aplicația First Bank;
- Completați codul primit prin SMS pe numărul de telefon folosit în relația cu First Bank;
- Urmați instrucțiunile pentru descărcarea și activarea aplicației de token mobil I-B@nk mToken.
4. Google și Apple Pay pentru persoane fizice
Clienții care folosesc un telefon cu sistem de operare Android pot înrola cardul direct din aplicația de Mobile Banking Intesa România, în secțiunea „Carduri”. Cei care utilizează un dispozitiv cu iOS pot înrola cardul în Apple Pay pornind din aplicația Wallet a telefonului mobil.
Intesa Sanpaolo Bank România le mulțumește clienților pentru încrederea acordată și pentru răbdarea manifestată pe parcursul procesului de migrare. Echipele băncii rămân mobilizate pentru a oferi suport complet în această perioadă de tranziție, atât în sucursale, cât și prin Contact Center, la numărul 0800 800 888, a cărui capacitate a fost suplimentată pentru a răspunde mai eficient solicitărilor. Obiectivul este asigurarea unei experiențe bancare moderne și eficiente, care să permită utilizarea optimă a noilor servicii digitale disponibile prin platformele Intesa Sanpaolo.
Imaginea utilizată în acest articol a fost preluata de pe site-ul Digi24 și poate fi vizualizată direct aici.