Bucuresti

Piața Italiană s-a deschis cu Festa di Rusalii. Gastronomie, muzică și activități pentru copii, în centrul Capitalei

Piața Italiană s-a animat încă din primele ore ale evenimentului Festa di Rusalii, organizat de Primăria Sectorului 2 pentru inaugurarea noului spațiu urban din centrul Bucureștiului. Zona a fost decorată în culorile Italiei, cu mese tematice, steaguri, standuri gastronomice și spații de relaxare pentru vizitatori.

Festivalul aduce în fața bucureștenilor preparate inspirate din bucătăria italiană, degustări, activități creative și momente artistice. Copiii au la dispoziție ateliere și zone de joacă, iar adulții pot petrece timp în aer liber, într-o atmosferă de weekend, aproape de centrul orașului.

Primele imagini de la eveniment arată o piață plină de culoare, cu mese comunitare, flori, preparate culinare și vizitatori care se bucură de startul festivalului. Organizatorii au pregătit și activități interactive, spectacole și momente dedicate familiilor.

Festa di Rusalii marchează atât sărbătoarea Rusaliilor, cât și Ziua Italiei, iar evenimentul este gândit ca o întâlnire de comunitate, în care cultura italiană este adusă mai aproape de bucureșteni prin gastronomie, muzică și activități pentru toate vârstele.

Festivalul continuă pe parcursul weekendului, cu acces gratuit pentru public. Cei care nu au ajuns încă în Piața Italiană sunt așteptați să descopere noul spațiu și atmosfera de sărbătoare care a pus deja stăpânire pe zonă. Sursa foto: The Good

Citește și