Politica

Pensiile speciale ale judecătorilor: mult zgomot pentru puțin?

3 min de citit

Dacă ai urmărit dezbaterea publică din ultima perioadă despre pensiile de serviciu ale magistraților, probabil ai rămas cu impresia că de acolo curge o gaură neagră în bugetul statului. Ei bine, Victor Alistar, purtător de cuvânt al Înaltei Curți de Casație și Justiție și fost membru CSM, vine cu o perspectivă care pune lucrurile un pic altfel în ramă.

Ideea centrală pe care o aduce Alistar în discuție e destul de simplă și, trebuie să recunoaștem, destul de provocatoare: suma pe care statul ar economisi-o dacă ar tăia complet pensiile de serviciu ale judecătorilor ar fi, în termeni bugetari, mai mică decât bugetul de comunicare și PR al Primăriei Oradea. Adică vorbim de o economie care, pusă în context, nu schimbă dramatic tabloul finanțelor publice — chiar dacă în spațiul public tema a ajuns să sune aproape apocaliptic.

Asta nu înseamnă că subiectul pensiilor speciale nu e legitim. E legitim, e important și merită discutat serios. Dar Alistar atrage atenția că discuția a alunecat rapid spre un teritoriu în care judecătorii au devenit țapi ispășitori convenabili pentru un deficit bugetar care are cu totul alte cauze principale. Critica la adresa magistraturii e, în această lectură, mai degrabă un exercițiu de distragere a atenției decât o soluție fiscală reală.

Contextul contează și el: România trece printr-o perioadă de austeritate serioasă, cu TVA la 21%, inflație în jur de 6-7% și un deficit bugetar care a ajuns la aproape 9% din PIB în 2024. Guvernul interimar condus de Ilie Bolojan — demis prin moțiune de cenzură în mai și rămas în funcție cu atribuții limitate — caută în continuare soluții de reducere a cheltuielilor. În acest climat, pensiile speciale au reapărut ca subiect fierbinte, cu toată presiunea politică aferentă.

Alistar nu apără pensiile speciale în sine — e o nuanță importantă. Spune că reforma trebuie făcută cu argumente reale, nu cu exagerări care să hrănească un val de neîncredere în sistemul judiciar. Iar neîncrederea în justiție, în momentul în care România are nevoie mai mult ca oricând de instituții funcționale, e un lux pe care nu ni-l permitem.

Până la urmă, e genul de dezbatere care arată cât de ușor se poate transforma o problemă reală, dar de dimensiuni moderate, într-un simbol al tuturor relelor. Și cât de greu e să mai auzi cifrele când toată lumea strigă.

Sursă: Ultimele știri din Politică – Stiripesurse (stiripesurse.ro)

Acest articol a fost creat cu asistența inteligenței artificiale și verificat editorial de Redactia.

Citește și