Ministrul Apărării, Ionuț Moșteanu, demisionează după un mandat tensionat. Mișcarea amplifică ruptura dintre Cotroceni și Palatul Victoria


Ionuț Moșteanu și-a anunțat demisia din funcția de ministru al Apărării Naționale, la capătul unui mandat scurt, marcat de controverse și presiuni politice constante. În mesajul transmis public, Moșteanu vorbește despre o decizie „asumată” și despre dorința de a nu „distrage Armata de la misiunea ei”, însă gestul vine într-un context în care criticile privind lipsa sa de experiență militară și episoadele controversate din trecut au dominat agenda publică.
Demisia a fost discutată în prealabil cu președintele, premierul și conducerea partidului, însă tensiunile politice din culise au devenit rapid vizibile. În timp ce premierul Ilie Bolojan a ales să-l susțină pe Moșteanu în ciuda presiunilor, președintele Nicușor Dan ar fi insistat, potrivit unor surse politice, ca acesta să facă pasul înapoi pentru a proteja credibilitatea României în relațiile externe. Episodul accentuează ruptura tot mai clară dintre Cotroceni și Palatul Victoria, care se manifestă tot mai des în marile decizii de securitate.
„Mi-am depus astăzi demisia din funcția de ministru al Apărării Naționale. Am discutat cu președintele, cu premierul, cu președintele partidului, cu o parte dintre colegii din USR și le mulțumesc pentru susținere și încredere”, a transmis Moșteanu.
Demisia lasă Ministerul Apărării într-un moment în care România are nevoie de stabilitate și direcție clară, pe fondul amenințărilor ruse și a tensiunilor regionale. Portofoliul revine USR, partid deja aflat sub presiune după rezultatele slabe din campania pentru Primăria Capitalei și după seria de scandaluri interne care i-au afectat imaginea.
Numele succesorului va deveni o prioritate imediată, iar modul în care USR și premierul Ilie Bolojan vor gestiona această numire va influența atât dinamica guvernamentală, cât și percepția publică asupra capacității lor de a menține echilibrul într-un domeniu-cheie al securității naționale.
To provide the best experiences, we and our partners use technologies like cookies to store and/or access device information. Consenting to these technologies will allow us and our partners to process personal data such as browsing behavior or unique IDs on this site and show (non-) personalized ads. Not consenting or withdrawing consent, may adversely affect certain features and functions.
Click below to consent to the above or make granular choices. Your choices will be applied to this site only. You can change your settings at any time, including withdrawing your consent, by using the toggles on the Cookie Policy, or by clicking on the manage consent button at the bottom of the screen.