Lecție de viață în 301: cum prinzi bărbatul ca pe autobuz

Bine v-am găsit, dragi iubitori de București, cei care cunoașteți pe de rost bulevardele, stațiile și micile drame cotidiene din mijloacele de transport în comun. Azi vă povestesc o întâmplare mică, dar cu tâlc mare, petrecută într-un autobuz 301, undeva între Piața Romană și Băneasa.

Totul a pornit de la o decizie financiară simplă: renunț la Uber și Bolt și revin la STB. La început pare o schimbare grea, dar te obișnuiești repede, iar mersul cu autobuzul devine, surprinzător, chiar plăcut.

Într-o zi, aveam de făcut un drum din centru până în Băneasa. Mă grăbeam, iar Bălcescu și Magheru erau înțesate de mașini, bară la bară. Am decis să merg pe jos până pe Lascăr Catargiu, bulevardul care leagă Piața Romană de Piața Victoriei, cu gândul să chem de acolo o mașină. Ajuns în Piața Romană, unde sunt trei stații una după alta, m-am plimbat printre ele fără noroc, până când, exact la a treia stație, cea mai apropiată de rond, a oprit un autobuz 301.

M-am urcat, am validat cardul, m-am așezat cu câinele în brațe, iar autobuzul a prins viteză pe banda dedicată STB. Am ajuns repede la intersecția Aviatorilor, locul unde traficul bucureștean își arată uneori adevărata față — poți sta și 45 de minute la semafor.

În autobuz urcaseră între timp trei doamne vesele, cu o găleată și un mop ceva mai uzate, discutând și glumind între ele. Șoferul, om de treabă, a deschis ușile cu vreo 50 de metri înainte de stație, pentru cei care aveau treabă urgentă — gest mic, dar plin de omenie.

În fața noastră se afla un autobuz 282, despărțit de noi prin vreo cincisprezece mașini. Observând asta, doamnele au pornit un dialog memorabil. Una a zis: „Hai, fă, să ne grăbim, că poate prindem și 282-ul.” Alta a răspuns calm: „Nici nu mă grăbesc și tot îl prind, uită-te la mine.” Iar prima a conchis, filosofic: „Adevărul e că mai ușor îi prinzi dacă nu te grăbești.” Au râs toate trei, iar eu am simțit că tocmai am asistat la o lecție de viață deghizată în discuție de autobuz.

Când am ajuns în stație, 282-ul era chiar în fața noastră. Mașinile care ne despărțeau depășiseră prin stânga. Singura care a alergat să-l prindă a fost exact doamna care spusese că nu se grăbește. Șoferul din 301, care avea și el doi câini — unul dintre ei chiar partener de somn, după cum a mărturisit — a deschis ușa și a strigat după ea: „Vezi cum era să-l pierzi dacă te-ai dus după gogoașă?” Doamna n-a zis nimic. L-a prins, pur și simplu.

Închei povestea asta mică, dar savuroasă, cu o urare: să avem cu toții relaxarea doamnei din 301. Nu e o întâmplare spectaculoasă, dar e genul de moment care-ți amintește că, uneori, cel mai bun mod de a prinde ce vrei — autobuz sau altceva — e să nu te grăbești după el.

Sursă: B365 (b365.ro)