Un cabinet medical privat din Capitală a fost închis de către Ministerul Sănătății, după ce o pacientă a intrat în comă cerebrală și, ulterior, a decedat în urma unei intervenții estetice. Anunțul a fost făcut vineri, subliniind gravitatea situației.
„Deși inițial verificările au fost întârziate din cauza faptului că unitatea a fost găsită închisă, inspectorii sanitari au reușit, în urma demersurilor, să efectueze controlul, conform atribuțiilor legale”, a declarat Ministerul Sănătății într-un comunicat oficial.
În urma inspecției, au fost constatate nereguli grave, ceea ce a dus la decizia de a închide cabinetul medical, de a ridica Autorizația Sanitară de Funcționare și de a aplica amenzi în valoare totală de 70.000 de lei, conform Hotărârii de Guvern 857/2011. Printre deficiențele semnalate se numără:
- deficiențe majore în procesul de sterilizare a instrumentarului medical;
- nerespectarea dotărilor obligatorii și a circuitelor funcționale;
- încălcarea normelor de igienă și a protocoalelor de dezinfecție.
Pe 29 aprilie, Colegiul Medicilor din Municipiul București a anunțat că s-a autosesizat în cazul pacientei care a intrat în comă cerebrală după o procedură estetică de tip „mini lifting facial”, realizată într-o clinică din Capitală, și care a decedat ulterior. CMMB a inițiat o cercetare disciplinară a medicului implicat în intervenție.
Imaginea utilizată în acest articol a fost preluata de pe site-ul Digi24 și poate fi vizualizată direct aici.