Europa și termenul 2030: cât de reală e amenințarea Rusia-NATO

Imaginează-ți un scenariu care îngheață sângele în vine: oameni trimiși de Kremlin apar brusc în Narva, un orășel estonian de graniță, și încep să agite spiritele în rândul populației vorbitoare de limbă rusă, susținând că aceasta ar fi discriminată. Sună cunoscut? Ar trebui — e exact tiparul pe care l-am mai văzut înainte de episoadele din Crimeea și Donbas.

Ei bine, tocmai asta e scenariul de coșmar pe care experții militari europeni îl analizează cu tot mai multă seriozitate. Și nu e vorba de ficțiune politică sau de un film de la Hollywood — e o discuție reală care are loc în cercurile de apărare ale continentului.

Concluzia la care ajung tot mai mulți ofițeri militari europeni e una care merită reținută: cel mai periculos moment pentru Europa nu va fi în timpul războiului din Ucraina, ci în anii imediat următori unui eventual acord de pace. Adică exact atunci când lumea va răsufla ușurată și va coborî garda.

Logica e simplă și, trebuie să recunoaștem, destul de îngrijorătoare. Un acord de pace ar putea lăsa Rusia cu resursele umane și industriale parțial refăcute, cu o armată care a acumulat experiență reală de luptă și cu un apetit geopolitic nesatisfăcut. Flancul estic al NATO — Estonia, Letonia, Lituania — rămâne vulnerabil tocmai din cauza prezenței unor comunități semnificative de vorbitori de limbă rusă, care pot fi exploatate ca pretext.

Termenul 2030 circulă tot mai des în aceste discuții. Unii ofițeri îl consideră un orizont realist pentru o potențială confruntare directă, alții îl văd ca pe o exagerare menită să grăbească investițiile în apărare. Cert e că părerile sunt împărțite — ceea ce, în sine, spune ceva despre gradul de incertitudine cu care se confruntă planificatorii militari ai alianței.

Pentru noi, românii, subiectul nu e deloc abstract. România are una dintre cele mai lungi granițe cu Ucraina și găzduiește baza NATO de la Kogălniceanu, descrisă ca cea mai mare infrastructură militară a alianței în construcție din Europa. Suntem, vrem sau nu, în mijlocul acestei ecuații strategice — chiar dacă în București viața de zi cu zi continuă cu traficul, cu căldura verii și cu toate celelalte griji obișnuite.

Ironia amară e că tocmai această normalitate aparentă — și în România, și în restul Europei — e ceea ce îngrijorează cel mai tare analiștii militari. Istoria arată că perioadele de relaxare după conflicte majore sunt exact momentele în care se pregătesc următoarele crize. Rămâne de văzut dacă Europa a învățat cu adevărat ceva din ultimii ani sau dacă, după un eventual armistițiu în Ucraina, va reveni la vechile obiceiuri.

Sursă: Digi24 (digi24.ro)