Educația constituie un pilon esențial pentru dezvoltarea unei societăți, iar angajamentul meu, încă de la începutul mandatului, a fost să fac toate demersurile necesare pentru a asigura că elevii din Sectorul 5 beneficiază de unități de învățământ moderne și sigure.
Multe persoane nu realizează sau nu doresc să înțeleagă că, în ceea ce privește educația copiilor, nu există loc pentru orgolii politice sau personale.
După luni de așteptare și numeroase rechemări pentru completarea dosarului în vederea reabilitării Școlii Gimnaziale I.G. Duca, astăzi am depus din nou documentele solicitate, cu speranța că, în sfârșit, vom putea demara lucrările necesare.
Sper ca de această dată reprezentanții Primăriei Capitalei să nu se mai lase copleșiți de birocrație și să semneze documentele necesare pentru a putea începe lucrările.
Nu eu am nevoie de aceste semnături, ci copiii care doresc să se întoarcă la școala lor!
Semnați pentru copii! Semnați pentru normalitate! Semnați pentru o școală care trebuia deschisă demult!
De asemenea, astăzi am depus cererea pentru emiterea autorizației de construire necesară pentru asigurarea siguranței fațadelor clădirii Colegiului Național Gheorghe Lazăr.
Îmi doresc să colaborăm eficient și constructiv, pentru binele elevilor din Sectorul 5!
Cu respect,
Vlad Popescu Piedone
Imaginea utilizată în acest articol a fost preluata de pe site-ul Vlad Popescu Piedone și poate fi vizualizată direct aici.