⏱ 2 min de citit
Luni dimineață, București. Cafeaua încă fierbinte, tu deja în trafic, iar pe undeva prin oraș echipele de la iluminat public și-au luat uneltele și au pornit la treabă. Aceeași misiune ca săptămâna trecută, ca luna trecută, ca întotdeauna: să țină luminile aprinse și străzile sigure.
Poate sună banal, dar gândește-te puțin: câte becuri sunt în București? Câți stâlpi? Câte intersecții, bulevarde, străduțe ascunse prin cartiere? E o muncă de Sisif, sincer. Unul se arde azi, altul mâine, o conexiune cedează după o ploaie, un stâlp are nevoie de întreținere. Niciodată nu se termină.
Așa că, în timp ce tu te plângi pe Facebook că becul din fața blocului pâlpâie de trei săptămâni, undeva prin oraș un băiat cu vestă reflectorizantă se urcă pe scară și înlocuiește exact acel bec. Sau poate pe altul. Sau pe zece. Ideea e că munca asta continuă, zi de zi, săptămână de săptămână.
Orașul ăsta nu se luminează singur. Și da, știm, mai sunt zone unde noaptea e mai întuneric decât în sufletul unui bucureștean care a prins L’Oréal la metrou în orele de vârf. Dar asta nu înseamnă că nu se lucrează constant.
Deci data viitoare când treci seara pe sub un stâlp care funcționează, poate merită un gând de apreciere pentru echipele care se ocupă ca tu să ajungi acasă pe lumină. Nu-i multă filozofie, e doar treabă bine făcută, în continuare.
