⏱ 2 min de citit
Dacă te-ai întrebat vreodată de ce se înfundă canalizarea în bloc sau de ce apa stagnează ciudat în baie, răspunsul e mai simplu decât crezi: discurile demachiante. Da, alea cu care te demachiezi seara și pe care le arunci direct în toaletă, convinsă că „oricum sunt din bumbac”.
Ei bine, surpriză: nu se dizolvă deloc. Spre deosebire de hârtia igienică, care dispare destul de repede în apă, discurile demachiante rămân întregi și fac ravagii în canalizare. Colegii de la Stația de Epurare a Apelor Uzate de la Glina le găsesc zilnic — și nu vorbim de câteva bucăți, ci de cantități care te fac să te întrebi câte românce își aruncă ritualul de îngrijire direct în WC.
Problema e că aceste dischete, chiar dacă par nevinovate, se adună, blochează țevile și ajung să creeze probleme serioase în sistemul de canalizare al Bucureștiului. Și când zic probleme, mă refer la înfundări, revărsări și costuri de intervenție pe care, ghici ce, le plătim tot noi, direct sau indirect.
Soluția? Simplu de tot: arunci discurile demachiante la coșul de gunoi, nu în toaletă. E un gest mic, dar dacă ne apucăm toți să-l facem, canalizarea Bucureștiului o să respire mult mai ușor. Și poate, doar poate, o să avem mai puține surprize neplăcute în baie.
Așa că data viitoare când te demachiezi, gândește-te la Glina. Și la tevile tale.