Diplomații străini acreditați la București au marcat Ziua Limbii Române printr-o abordare originală, alegând să împărtășească expresiile și proverbele lor preferate. De la „a vinde gogoși” și „cine se scoală de dimineață departe ajunge” până la „cu burta pe carte”, mesajele ambasadelor au adus un omagiu frumuseții limbii române.
Printre expresiile evocate se numără „nu aduce anul ce aduce ceasul”, „a băga mâna în foc pentru cineva”, „când o zbura porcul” și „cine se aseamănă se adună”. Ambasada SUA a subliniat că pentru diplomații americani, limba română devine mai ușor de învățat atunci când descoperă asemănări cu engleza. Proverbele, sau idioms, sunt o cale simplă și plăcută de a explora frumusețea limbii române.
„Expresia mea preferată este „a vinde gogoși cuiva”: sună foarte delicios, dar de fapt înseamnă să minți pe cineva”, a declarat Însărcinatul cu afaceri al SUA la București, Michael Dickerson.
Ambasadoarea Germaniei la București, Angela Ganninger, a transmis un mesaj video în care a menționat: „Ca de obicei, m-am trezit devreme, fiindcă cine se scoală de dimineaţă departe ajunge. M-am pus cu burta pe carte și am făcut câteva exerciții în limba română.” Ea a subliniat că va continua să învețe această limbă frumoasă.
Ambasada Franței a evidențiat legătura dintre cele două limbi, ilustrând mesajul cu imaginea unui plic pe care scria „Paris – București par avion”. „Astăzi sărbătorim Ziua Limbii Române! De-a lungul istoriei, limba română s-a îmbogățit cu mii de cuvinte de origine franceză, reflectând apropierea culturală dintre România și Franța”, au transmis reprezentanții misiunii diplomatice.
Ambasadorul Israelului la București, Lior Ben Dor, a împărtășit amintiri din copilărie, spunând: „Primele cuvinte pe care le-am învățat în limba română au fost ‘Deschide gura mare!’, pe care mama mi-l spunea la masă.” El a adăugat că mulți israelieni înțeleg și vorbesc românește datorită părinților și bunicilor lor români, subliniind legătura profundă dintre cele două popoare.
Imaginea utilizată în acest articol a fost preluata de pe site-ul Digi24 și poate fi vizualizată direct aici.