Astăzi, a avut loc o întâlnire cu locuitorii din zona cuprinsă între Strada Chiristigiilor, Strada Avrig și Șoseaua Mihai Bravu, dedicată proiectului de amenajare a unei parcări și a unei grădini publice urbane. A fost încurajator să observăm interesul și implicarea cetățenilor în definirea soluției finale care va răspunde cel mai bine nevoilor comunității.
Cetățenii au avut ocazia să analizeze cele trei propuneri de amenajare și să își exprime opiniile prin intermediul unui chestionar distribuit, contribuind astfel direct la viitorul aspect și funcționalitate a acestei zone.
Toate sugestiile și răspunsurile primite vor fi centralizate și considerate în elaborarea formei finale a proiectului, asigurându-se că amenajarea va reflecta dorințele și prioritățile locuitorilor.
Mulțumim tuturor celor care au participat și au demonstrat că, prin dialog și colaborare, putem construi un sector mai prietenos și mai bine organizat.
#Sectorul2MaiBun
#RespectPentruComunitate
#RespectPentruOameni