⏱ 2 min de citit
Constantin Codrescu a fost unul dintre actorii ăia pe care îi recunoști instant după voce. Știi, genul de voce care îți rămâne în minte după ce închizi televizorul sau ieși din sală — caldă, profundă, cu o prezență care umplea scena fără să se silească.
În 2009, Codrescu a lansat un roman autobiografic în două volume, cu un titlu care spune multe despre cum s-a simțit în meseria asta: „Pribeag prin viața mea”. Nu e un titlu ales la întâmplare. Actorul a mărturisit că a încercat mereu să rămână om într-o lume care adesea îi era străină, o lume a reflectoarelor, a rolurilor și a așteptărilor.
Cartea lui e o plimbare prin culisele teatrului românesc, prin București-ul de altădată, prin întâlniri, dezamăgiri și bucurii simple. E genul de poveste care te face să înțelegi că în spatele fiecărui rol memorabil stă o viață trăită pe bune, cu toate contradicțiile ei.
Pentru cei care l-au văzut pe scenă sau l-au auzit în dublaje, Codrescu rămâne o voce inconfundabilă a teatrului și filmului românesc. Și pentru asta merită amintit — nu doar ca actor, ci ca om care și-a scris propria poveste, fără filtre.
