Baia Griviței, ultima baie comunală a Bucureștiului
Dacă ai crescut cu povești de la bunici despre „baia de cartier”, probabil ai auzit și de Baia Griviței. Era la intersecția dintre strada Sfinții Voievozi și Calea Griviței, iar până acum câțiva ani era ultima baie publică tradițională care mai rezista în București. Da, ultima — restul au dispărut cu totul din peisaj.
Povestea ei a început acum peste un secol, în decembrie 1897, când doi negustori, Solomon Haimovici și Isac Abramovici, au deschis o clădire super modernă pentru vremea aia, construită după planurile arhitecților Rubin și Iancu Goliger. Vorbim de electricitate, calorifer și o structură împărțită între secția igienică și cea medicală — practic, lux pur pentru Bucureștiul de acum 130 de ani.
Terenul pe care a fost ridicată aparținuse familiei Velciu și era chiar lângă proprietatea inginerului Anghel Saligny, nume care sună cunoscut oricui a avut geografie în școală. Iar la secția medicală lucrau nume grele ale medicinei românești, printre care doctorii Gheorghe Marinescu și M. Minovici.
Clădirea a trecut prin multe. În 1904 a fost scoasă la licitație de Societatea Creditului Funciar Urban, iar în 1940, cutremurul de pe 10 noiembrie a avariat-o serios. După ani de administrări private, în 1950 a intrat oficial în patrimoniul statului — momentul de cotitură care i-a schimbat complet destinul.
Cea mai importantă modernizare a venit în 1957, când baia a primit cabinete noi, săli cu dușuri, abur umed și uscat, plus o piscină în aer liber chiar în curtea interioară. În perioada comunistă, sub administrarea ICAB, locul a devenit un punct esențial pentru oamenii din zona Griviței, Matache sau Gara de Nord — mulți nu aveau altă variantă de baie caldă acasă.
Nici cutremurul din 4 martie 1977 nu a reușit s-o închidă definitiv — s-au făcut reparații parțiale și porțile au rămas deschise. După 1990, baia a ajuns sub Regia Generală de Apă București și a rămas, practic, ultima supraviețuitoare a unei întregi rețele de băi publice din Capitală.
A fost frecventată de oameni din blocurile friguroase ale cartierului, dar și de figuri publice și sportivi. Din păcate, degradarea clădirii și problemele administrative au cântărit greu. Au existat redeschideri, renovări provizorii și chiar un proiect de restaurare aprobat în 2013, dar lovitura finală a venit în aprilie 2020, odată cu pandemia — a fost închisă și, pentru prima dată în istoria ei, nu a mai redeschis niciodată publicului.
În 2022, clădirea — monument istoric — a fost retrocedată moștenitorilor, iar Bucureștiul a rămas, oficial, fără nicio baie publică tradițională. Un capitol de oraș care se închide definitiv, deși poate mulți nici nu știau că mai există până acum.
Sursă: B365 (b365.ro)